Hades Forum

CreativeEgo wrote:Doc, at the top of his game.

cristyyo wrote:sunt doar rime, plua mea.

.trip wrote:

cristyyo wrote:sunt doar rime, plua mea.

Și ce ar trebui să fie mă dacă nu rime?

domestos wrote:pai nu zicea el ca s`a lasat de verde ? ca are aia mica greturi la 7 dimineata e ok piesa dar nu ma multumeste nimic de la doc pana nu scoate albumul cu motzu, ce bula mea!

DOC wrote:La cererea publicului:

Vlad Munteanu - Orice joc e de noroc.

As da orice pentru cana aia de cacao cu lapte pe care mi-o lasa mama in fiecare dimineata pe masa inainte sa plece la munca. Si nu ca mi-ar fi atat de greu sa mi-o prepar acum, de unul singur, dar stiu ca niciodata nu voi replica sentimentul acelor ani de liceu intr-un sfert de litru de suc de vaca si 3 lingurite de pudra maro. Probabil ca d-aia nici n-am mai baut cam de pe atunci, de teama ca prezentul asta murdar sa nu intineze puritatea acelor vremuri in care ma transporta gustul ei un pic amarui. Stiu, suna a reclama cliseistica la cacao, dar unele lucruri au valoarea lor la un anumit moment dat in timp si spatiu, orice incercare de a le reproduce nefacand decat sa ne intristeze, nereusind sa provoace adancimea trairilor initiale. Vorba aia, putine remixuri sunt mai bune decat piesele originale.
Las timpul sa-mi deruleze inainte amintirile, crampeie fugare starnindu-mi cate un suras firav ce se dizolva involuntar in cate o gura de ceai aburind.

Am intrat la facultatea sugerata de tatal si bunicii mei. Nimeni nu m-a intrebat ce mi-as dori EU sa fac cu viata mea. Nici chiar eu. Am fost crescut intr-un mediu strict, in care dragostea era cuantificata in mancare gatita, haine spalate, bani investiti in meditatii si determinarea unui drum sigur in viata, lipsit de riscuri si emotii. Afectiunea a lipsit cu desavarsire din parcursul meu spre maturitate. Evident, repercursiunile nu s-au lasat prea mult asteptate.
Dupa primul semestru in care am fost un ilustru bursier, am inceput sa sesizez incompatibilitatea mea cu domeniul ingineresc al facultatii cu pricina. In drumul meu spre salile de clase faceam mai mereu stanga spre terenul de baschet al facultatii, unde eram deseori singurul martor al apusului. Bine, eu si mingea. Si asa a trebuit sa fac ceva, caci dupa primul an cumulasem impresionanta suma de 15 restante.
M-am transferat, cu ajutorul tatalui celui mai bun prieten de-ai mei, la o alta facultate, nu ca ar fi fost mai in ton cu aptitudinile si dorintele mele, ci fiindca riscam sa fiu exmatriculat de la Ingineria la care intrasem cu bursa. Si pentru ca puteam sa fiu coleg cu Vali, cel al carui tata mi-a facilitat transferul, cu care fusesem in aceeasi clasa in generala si gimnaziu. Toate bune si frumoase. Iar dintre aceste bune si frumoase o colega mi-a luat mintile. Mi le-a restituit, nealterate, laolalta cu acceptul de a-mi fi iubita, colocatara si "locomotiva" pe parcursul studentiei mele.
Am trecut triumfator de prima sesiune la noua mea facultate, impins de la spate de Ana, amanta/ profa de meditatii/ bucatareasa/ femeia mea de serviciu. Ca si paranteza, imi doresc a nu fi catalogat drept un misogin irecuperabil, avand in vedere descrierea Anei de mai sus. Sunt doar mai franc decat moneda frantuzeasca inainte de euro. Fiindca asta am vazut acasa si, implicit, asta am pus in practica. E dragoste.
Sa fi fost vara cand Ana imi vine acasa in mana cu un pliant abundand de rosu si negru:
- Uite ce mi-a dat Alexandra! zise ea, plina de entuziasm copilaresc. Ea face un curs de crupieri la un casino din Centru si, stii, m-as baga si eu...
- De-abia avem bani sa trecem strada spre facultate sau de metrou cat sa ajungem la ai tai sa luam oalele cu mancare si tu vrei sa faci un curs de crupieri? am suierat pragmatic si nervos de pe canapea.
- Pai...e gratis. De fapt, te si platesc pe o luna jumatate, cat tine scoala. Apoi, daca esti bun, te duci la munca, au doua casino-uri unul langa altul, dintre care unul e acum in constructie si o sa aiba nevoie de personal, rosti ea lapidar, ca pe o lectie bine invatata.
Ce sa-i mai zic? Nu era ca si cum nu ne-ar fi priit niste banuti in plus, pe langa limita subzistentiala setata de ai mei. Du-te, femeie!
Si s-a dus. Dimineata mergeam impreuna la facultate, dupa amiaza ea pleca la casino, seara se intorcea obosita, dar mai satisfacuta decat dupa ce termina alaturi de mine intre cearceafuri. Deja eram curios, intrigat, gelos, ce mai...voiam sa stiu mai multe despre ce invata ea acolo.
La vreo 2 saptamani dupa inceperea scolii o rog sa-mi explice si mie cu ce se mananca "crupieritul" asta al ei.
- Aaah, pai e dificil de explicat...ar trebui sa fii acolo, sa-ti arat, asa nu stiu daca o sa intelegi, se codi ea, sperand sa ma las pagubas si sa ma bag la un Starcraft, Quake 2 sau ceva ce se stia ca ma reprezinta.
- Eee, ia incearca-ma! Esti fata desteapta, reusesti tu sa ma faci sa pricep, plus ca n-ai sta cu mine daca as fi vreun dobitoc, este, don'soara?
am zis eu, gadilandu-i un pic orgoliul cat sa se activeze in a-mi explica.
- Ooof, biiiiine! ceda ea mai usor ca genunchii unui halterofil care s-a supraevaluat la antrenament.
-----------------------------------------------------------------------------------

Nu stiu cand iese, scriu la ea. Va rog sa intelegeti ca ziua are 24 h pentru toti si nu scriu proza on daily basis, deci va dura niste timp. 1.

CreativeEgo wrote:Nivel: blog.

No offence to the artist, dar literatura e altă mâncare de pește. Cam multe stângăcii stilistice în nici o pagină de text. Comparațiile gen ”ceda ea mai usor ca genunchii unui halterofil” merg într-un freestyle rapid, da-n ”proză” sună ca p*** de mărime medie izbită repetat într-un clopot (comparație pe măsură). Adică deloc. În general tot textul sună a traducere proastă din engleză (”am șuierat pragmatic”?) și sunt mult prea multe verbe inutile ( ”gadilandu-i un pic orgoliul cat sa se activeze in a-mi explica” - wtf?), iar astea-s primele semne ale amatorilor.