Posted: Sat Aug 26, 2006 12:12 pm
dupa Hip-Hop, JAZZ RULLZZZ
iar anca parghel face beatbox.. am amutit!!! splendidSun|Rah wrote:tocmai plangeam.. pe vale.
Page 16 of 28
Posted: Tue Aug 29, 2006 9:21 am
Posted: Thu Aug 31, 2006 9:10 pm
Bio: Chick Corea
Keyboardist Chick Corea (piano, electric piano, synthesizers, etc.) travels between the jazz and fusion worlds with great ease, even managing to throw in the occasional classical music turn. There are those, however, who will claim that much of his fusion work is little more than technical bombast.
Corea was born in Chelsea, Mass., June 12, 1941, studied piano from the age of 6 and added drums two years later. He began his jazz touring career in 1962 with Mongo Santamaria, then Willie Bobo, Blue Mitchell and Herbie Mann through 1966. He joined Stan Getz for a brief time in 1967, as well as leading his own groups, then became part of Miles Davis' most widely known electric group from 1968-'70. After leaving Davis, Corea formed the quartet Circle with Anthony Braxton, Dave Holland and Barry Altschul, but left the group in late 1971.
Corea rejoined Getz, then formed Return to Forever, which began as a Latin-flavored group, then shifted toward electric fusion and fame. Since the late '70s, Corea has alternated in the electric and acoustic realms with his Elektric and Akoustic Bands, recording in contexts ranging from solo and duo projects on up. He began his own label in 1992 with the formation of Stretch Records and has long had his own recording studio, Mad Hatter, in Los Angeles. In recent years, Corea's direction seems to have shifted more toward acoustic music, with a tribute group dedicated to the music of Bud Powell, as well as his group Origin. He has won eight Grammys out of 25 nominations.
Among Corea's best recordings are Now He Sings, Now He Sobs (originally Solid State, now Blue Note), Paris Concert (with Circle on ECM) and Crystal Silence (with Gary Burton on ECM).
Keyboardist Chick Corea (piano, electric piano, synthesizers, etc.) travels between the jazz and fusion worlds with great ease, even managing to throw in the occasional classical music turn. There are those, however, who will claim that much of his fusion work is little more than technical bombast.
Corea was born in Chelsea, Mass., June 12, 1941, studied piano from the age of 6 and added drums two years later. He began his jazz touring career in 1962 with Mongo Santamaria, then Willie Bobo, Blue Mitchell and Herbie Mann through 1966. He joined Stan Getz for a brief time in 1967, as well as leading his own groups, then became part of Miles Davis' most widely known electric group from 1968-'70. After leaving Davis, Corea formed the quartet Circle with Anthony Braxton, Dave Holland and Barry Altschul, but left the group in late 1971.
Corea rejoined Getz, then formed Return to Forever, which began as a Latin-flavored group, then shifted toward electric fusion and fame. Since the late '70s, Corea has alternated in the electric and acoustic realms with his Elektric and Akoustic Bands, recording in contexts ranging from solo and duo projects on up. He began his own label in 1992 with the formation of Stretch Records and has long had his own recording studio, Mad Hatter, in Los Angeles. In recent years, Corea's direction seems to have shifted more toward acoustic music, with a tribute group dedicated to the music of Bud Powell, as well as his group Origin. He has won eight Grammys out of 25 nominations.
Among Corea's best recordings are Now He Sings, Now He Sobs (originally Solid State, now Blue Note), Paris Concert (with Circle on ECM) and Crystal Silence (with Gary Burton on ECM).
Posted: Thu Sep 21, 2006 12:33 am
Am vazut topicul asta de foarte mult timp,dar niciodata n-am vrut sa ma amestec...sincer...mi-a placut jazzul dintotdeauna..am ascultat jazz dinainte sa ascult hip-hop,si pot sa spun ca este o muzica deosebit de relaxanta,care te atinge la suflet,si-ti trezeste unele sentimente...
Prima oara m-am documentat despre Jazz dintr-o carte ( atunci cand nu exista internietu,batal-ar vina cu cine l-a inventat
),numita sugestiv "Dictionar de Jazz",era o carte de pe vremea lu Odiosu Regretat...editata prin '78...Pot sa spun ca am citit-o pe toata,cap coada...si am aflat foarte multe chestii despre jazz,care este supranumit si "Muzica Culta ( scuzati cacofonia )",si pe buna dreptate muzica culta....
Stau uneori si ma gandesc ca fara jazz,hip-hopul n-ar fi putut exista,sau fara pianisti de exceptie precum Nina Simone sau Scott Joplin ( primul care a compus o piesa ragtime in 1895,cea mai cunoscuta fiind "Maple Leaf Rag",compusa in 1899,care s-a vandut in peste 75000 de copii...
M-am uitat prin toate biografiile astea care s-au postat p-aici si am observat ca majoritatea biografiilor in engleza,sunt o traducere fidela a biografiilor in romana din cartea aia pe care am citit-o ( evident romanii nostrii s-au luat dupa "engleji" )...
O sa incerc sa transcriu toate biografiile in romana,si-o sa le postez pe forum aici...makar sa incerc sa fac o fapta buna
Si absolut tot ce gasesc pun aici...oricum au fost omisi extrem de multi artisti si banduri...gen Kid Ory,Tommy Dorsey,Woody Herman,Dizzy Gilespie si foarte multi....Ideea e sa avem biografiile lor si-n romana,ca asa biografii se gasesc pe www.music.yahoo.com,ca acolo gasesti tot ce vrei
multumesc daka mi-ati citit toate aberatiile,si pentru atentia acordata....
O sa revin cu biografiile artistilor in romana,asa cum am promis !
Sa traiti bine ( care puteti ) !
Prima oara m-am documentat despre Jazz dintr-o carte ( atunci cand nu exista internietu,batal-ar vina cu cine l-a inventat
),numita sugestiv "Dictionar de Jazz",era o carte de pe vremea lu Odiosu Regretat...editata prin '78...Pot sa spun ca am citit-o pe toata,cap coada...si am aflat foarte multe chestii despre jazz,care este supranumit si "Muzica Culta ( scuzati cacofonia )",si pe buna dreptate muzica culta....Stau uneori si ma gandesc ca fara jazz,hip-hopul n-ar fi putut exista,sau fara pianisti de exceptie precum Nina Simone sau Scott Joplin ( primul care a compus o piesa ragtime in 1895,cea mai cunoscuta fiind "Maple Leaf Rag",compusa in 1899,care s-a vandut in peste 75000 de copii...
M-am uitat prin toate biografiile astea care s-au postat p-aici si am observat ca majoritatea biografiilor in engleza,sunt o traducere fidela a biografiilor in romana din cartea aia pe care am citit-o ( evident romanii nostrii s-au luat dupa "engleji" )...
O sa incerc sa transcriu toate biografiile in romana,si-o sa le postez pe forum aici...makar sa incerc sa fac o fapta buna
Si absolut tot ce gasesc pun aici...oricum au fost omisi extrem de multi artisti si banduri...gen Kid Ory,Tommy Dorsey,Woody Herman,Dizzy Gilespie si foarte multi....Ideea e sa avem biografiile lor si-n romana,ca asa biografii se gasesc pe www.music.yahoo.com,ca acolo gasesti tot ce vrei multumesc daka mi-ati citit toate aberatiile,si pentru atentia acordata....
O sa revin cu biografiile artistilor in romana,asa cum am promis !
Sa traiti bine ( care puteti
) !Posted: Thu Sep 21, 2006 9:56 pm
Mallone, de ce ai tacut pan' acu'?Mallone wrote:Am vazut topicul asta de foarte mult timp,dar niciodata n-am vrut sa ma amestec...sincer...mi-a placut jazzul dintotdeauna..am ascultat jazz dinainte sa ascult hip-hop,si pot sa spun ca este o muzica deosebit de relaxanta,care te atinge la suflet,si-ti trezeste unele sentimente...
Prima oara m-am documentat despre Jazz dintr-o carte ( atunci cand nu exista internietu,batal-ar vina cu cine l-a inventat
Stau uneori si ma gandesc ca fara jazz,hip-hopul n-ar fi putut exista,sau fara pianisti de exceptie precum Nina Simone sau Scott Joplin ( primul care a compus o piesa ragtime in 1895,cea mai cunoscuta fiind "Maple Leaf Rag",compusa in 1899,care s-a vandut in peste 75000 de copii...
M-am uitat prin toate biografiile astea care s-au postat p-aici si am observat ca majoritatea biografiilor in engleza,sunt o traducere fidela a biografiilor in romana din cartea aia pe care am citit-o ( evident romanii nostrii s-au luat dupa "engleji" )...
O sa incerc sa transcriu toate biografiile in romana,si-o sa le postez pe forum aici...makar sa incerc sa fac o fapta buna
multumesc daka mi-ati citit toate aberatiile,si pentru atentia acordata....
O sa revin cu biografiile artistilor in romana,asa cum am promis !
Sa traiti bine ( care puteti
bine ai facut ca ai scris randurile astea
chiar mi-a placut ce am citit mai sus!!!
Dictionarul de Jazz de care spui este cel aparut la editura Stiintifica si enciclopedica in 1976, pe care nu-l am din pacate, dar din care s-a folosit si Constantin Mendea pentru cartea sa Jazzul clasic(pe asta o am, mi-a cazut in mana prin2000-2001 cam asa)
Biografiile de aici, intr-adevar muuulte mai sunt, provin dintr-o sursa specializata(una din revistele de prestigiu, dar n-am sa-i dau numele din motive personale).
Asteptam ce ai promis
In rest...sa poftiti mai des pe la noi!
Posted: Sat Sep 23, 2006 12:10 pm
Bio: Dizzy Gillespie
Trumpeter Dizzy Gillespie emerged in the middle 1940s as essentially the last in a series of symbolic progressions of virtuosity in jazz that culminated in the consolidation of bebop.
If Charlie Parker was the soul of bebop, Gillespie was its heart and public face. If Armstrong had expanded the reach of instrumental technique for his generation making more things possible -- and if Roy Eldridge and Charlie Shavers extended the reach of virtuosity still farther, embracing still more possibilities -- then Gillespie seemed to reach the final theoretical point of command that made all things possible, effectively ending the arms race of capacity that had driven jazz for two decades. His speed, articulation and sense of surprise took many forms in many bebop trumpet players in the years after 1946, but few doubted that Gillespie was the master and matrix of it all.
Gillespie was born Oct. 21, 1917, in Cheraw, S.C. Starting as a self-taught player, his natural gifts won him a scholarship at the Laurinburg Institute, where he studied for three years before moving to Philadelphia in 1935. He first recorded with Teddy Hill's band in New York, and his solo on "King Porter Stomp" is full of the fiery energy and youthful braggadocio of Eldridge, who Gillespie replaced in Hill's group.
In 1939 he joined the Cab Calloway band and during its travels first encountered Parker in Kansas City. But the after hours laboratory work that would lead to bebop was mostly confined to a handful of uptown clubs in New York, where Gillespie jousted with other players to the delight of mostly other musicians.
Two showmen in one band is one too many showman. And in Calloway's band the guy getting the attention was to be Calloway, who was not amused at Gillespie's peculiar brand of antics that had a way of winking at the audience behind the leader's back. Fired in 1941, Gillespie moved to Lucky Millinder's orchestra, where, just as Parker's first alto solos were coming out on the Jay McShann Deccas, Gillespie recorded "Little John Special" for the same label. It not only included solo work every bit as provocative as Parker's, but it also had the singular riff that the jazz world would shortly come to know as "Salt Peanuts."
Many of the same records that would launch Parker and bebop would also introduce Gillespie. Performances such as "Groovin' High," "Dizzy Atmosphere" and "Hot House" would also link Gillespie with Parker, though as Martin Williams noted, "Parker's brilliance has sometimes clouded the issue of Gillespie's own."
If Parker's coolness served to make bebop an exclusionary cult music, Gillespie's natural good nature and sense of irony (not to mention his avoidance of the drug curse) pushed in the opposite direction to bring public awareness and interest. Moreover, he wasn't interested in leading combos in dimly lit clubs. Gillespie wanted to lead a band and in 1946 assembled one that would hold together for four years and record extensively for Victor ("Cubana Be/Cubana Bop," "Good Bait," "Manteca," and "Ool-Ya-Koo"). There would be other bands, such as one assembled for an early State Department tour in 1956, and occasional reunions with Parker on Debut and Clef records. There would be many tours with Norman Granz' Jazz At The Philharmonic units, in which any lingering hostilities between swing and bop were brushed aside in magnificent duets with Eldridge, with whom he enjoyed spectacular rapport.
Gillespie's rapport with audiences was equally golden, yet never got in the way of the music he offered. He was a recipient of the Kennedy Center Honors in 1990. He died on Jan. 6, 1993, of cancer.
Trumpeter Dizzy Gillespie emerged in the middle 1940s as essentially the last in a series of symbolic progressions of virtuosity in jazz that culminated in the consolidation of bebop.
If Charlie Parker was the soul of bebop, Gillespie was its heart and public face. If Armstrong had expanded the reach of instrumental technique for his generation making more things possible -- and if Roy Eldridge and Charlie Shavers extended the reach of virtuosity still farther, embracing still more possibilities -- then Gillespie seemed to reach the final theoretical point of command that made all things possible, effectively ending the arms race of capacity that had driven jazz for two decades. His speed, articulation and sense of surprise took many forms in many bebop trumpet players in the years after 1946, but few doubted that Gillespie was the master and matrix of it all.
Gillespie was born Oct. 21, 1917, in Cheraw, S.C. Starting as a self-taught player, his natural gifts won him a scholarship at the Laurinburg Institute, where he studied for three years before moving to Philadelphia in 1935. He first recorded with Teddy Hill's band in New York, and his solo on "King Porter Stomp" is full of the fiery energy and youthful braggadocio of Eldridge, who Gillespie replaced in Hill's group.
In 1939 he joined the Cab Calloway band and during its travels first encountered Parker in Kansas City. But the after hours laboratory work that would lead to bebop was mostly confined to a handful of uptown clubs in New York, where Gillespie jousted with other players to the delight of mostly other musicians.
Two showmen in one band is one too many showman. And in Calloway's band the guy getting the attention was to be Calloway, who was not amused at Gillespie's peculiar brand of antics that had a way of winking at the audience behind the leader's back. Fired in 1941, Gillespie moved to Lucky Millinder's orchestra, where, just as Parker's first alto solos were coming out on the Jay McShann Deccas, Gillespie recorded "Little John Special" for the same label. It not only included solo work every bit as provocative as Parker's, but it also had the singular riff that the jazz world would shortly come to know as "Salt Peanuts."
Many of the same records that would launch Parker and bebop would also introduce Gillespie. Performances such as "Groovin' High," "Dizzy Atmosphere" and "Hot House" would also link Gillespie with Parker, though as Martin Williams noted, "Parker's brilliance has sometimes clouded the issue of Gillespie's own."
If Parker's coolness served to make bebop an exclusionary cult music, Gillespie's natural good nature and sense of irony (not to mention his avoidance of the drug curse) pushed in the opposite direction to bring public awareness and interest. Moreover, he wasn't interested in leading combos in dimly lit clubs. Gillespie wanted to lead a band and in 1946 assembled one that would hold together for four years and record extensively for Victor ("Cubana Be/Cubana Bop," "Good Bait," "Manteca," and "Ool-Ya-Koo"). There would be other bands, such as one assembled for an early State Department tour in 1956, and occasional reunions with Parker on Debut and Clef records. There would be many tours with Norman Granz' Jazz At The Philharmonic units, in which any lingering hostilities between swing and bop were brushed aside in magnificent duets with Eldridge, with whom he enjoyed spectacular rapport.
Gillespie's rapport with audiences was equally golden, yet never got in the way of the music he offered. He was a recipient of the Kennedy Center Honors in 1990. He died on Jan. 6, 1993, of cancer.
Posted: Sat Sep 23, 2006 12:59 pm
si ultima parte a dictionarului:
R
race series/race records/sepia series=denumire data discurilor destinate exclusiv negrilor, continand un repertoriu de blues, negro-spirituals si uneori jazz;
rag/ragtime= denumire a unui tip de piesa muzicala din epoca primitiva a jazzului, difuzata initial prin pianele mecanice;
reed section= grupa instrumentelor cu ancie, pupitrul saxofoane-clarinete;
S
sax/saxofon=instrument de suflat cu ancie simpla; familia lui cuprinde, incepand cu zona acuta catre cea grava urmatoarele tipuri: sopranino(mi bemol), soprano(si bemol), alto(mi bemol), tenor(si bemol), bariton(mi bemol), bas(si bemol) si contrabas(mi bemol), insa primul si ulmul nu sunt practic folosite in jazz;
scat=maniera vocala care imita improvizatia instrumentala;
sideman=muzician de ansamblu;
single= disc microsantat de 45rotatii/minut, continand o singura piesa pe fiecare fata;
slap= efect sonor obtinut prin lovirea coardelor contrabasului de gatul instrumentului;
sound= sonoritate, in masura in care aceasta este originala; mod specific unui muzician sau unei orchestre de a trata materia sonora;
standard=cantec de mare popularitate care a rezistat uzurii timpului, intrand in repertoriul curent al jazzului ca tema clasica;
stomp= forma muzicala a jazzului primitiv destinata special pianului; prin anii '20, piesa muzicala bine ritmata, apartinand jazzului clasic;
surdina= accesoriu care se monteaza la pavilionul trompetelor si tromboanelor pentru modificarea sonoritatii;
swing= factor de natura emotionala care rezulta din relatia emisie-perceptie dintre muzician si auditor ca urmare a manierei specifice de tratare a timpului muzical; element vital al muzicii de jazz; swingul depinde de interpret, de stiluri si epoci, fiind conditionat de caracterul si precizia atacului, accentuarea contratimpilor, inflexiunea intonatiei, de frazare etc.;
T
tema= in jazz, melodie de sine statatoare; material melodic si armonic creat sau preluat de la un alt compozitor sau din repertoriul existent, servind ca punct de plecare in creatiile aranjorilor si solistilor;
tempo= viteza de executie a unei piese: slow tempo, medium tempo, fast tempo & up tempo;
ticklers= pianisti ai stilului stride;
Tin Pan Alley= a fost initial numele dat, la New York, Centrului Comercial al compozitorilor americani care, mai ales inainte de lansarea discului si radioului, ba chiar mult timp dupa aceea, a cunoscut epoca sa de glorie; ulterior, sensul denumirii s-a extins incluzand intreaga industrie muzicala pop americana, incepand cu 1880 pana pe la 1950 cand s-a impus muzica rock. Potrivit legendei termenul a fost lansat intre 1900-1903, de ziaristul si compozitorul Monroe Rosenfeld si a fost inspirat de clampanitul pianelor si solourile vocale ce se auzeau din spatele ferestrelor deschise - care dadeau spre West28th Street din NYC- unde se gaseau editurile muzicale; in sensul cel mai bun desemna expresia caracteristica muzicala americana, dar - mai ales in jazz - avea o conotatie peiorativa, fiind sinonim cu productia de masa, lipsita de valoare;
V
vibrafon= instrument de percutie, introdus in jazz in anii '30, de Lionel Hampton, care i-a pus in valoare caracterul ritmic si melodic;
vibrato= artificiu de imbogatire a sonoritatii printr-o usoara si rapida variatie a sunetului;
W
walking bass= bas mobil, maniera de a canta la contrabas caracterizata prin folosirea succesiunii de patrimi, intr-o miscare ascendenta sau descendenta;
wa-wa= surdina; stilul muzicienilor orchestrei lui Duke Ellington;
R
race series/race records/sepia series=denumire data discurilor destinate exclusiv negrilor, continand un repertoriu de blues, negro-spirituals si uneori jazz;
rag/ragtime= denumire a unui tip de piesa muzicala din epoca primitiva a jazzului, difuzata initial prin pianele mecanice;
reed section= grupa instrumentelor cu ancie, pupitrul saxofoane-clarinete;
S
sax/saxofon=instrument de suflat cu ancie simpla; familia lui cuprinde, incepand cu zona acuta catre cea grava urmatoarele tipuri: sopranino(mi bemol), soprano(si bemol), alto(mi bemol), tenor(si bemol), bariton(mi bemol), bas(si bemol) si contrabas(mi bemol), insa primul si ulmul nu sunt practic folosite in jazz;
scat=maniera vocala care imita improvizatia instrumentala;
sideman=muzician de ansamblu;
single= disc microsantat de 45rotatii/minut, continand o singura piesa pe fiecare fata;
slap= efect sonor obtinut prin lovirea coardelor contrabasului de gatul instrumentului;
sound= sonoritate, in masura in care aceasta este originala; mod specific unui muzician sau unei orchestre de a trata materia sonora;
standard=cantec de mare popularitate care a rezistat uzurii timpului, intrand in repertoriul curent al jazzului ca tema clasica;
stomp= forma muzicala a jazzului primitiv destinata special pianului; prin anii '20, piesa muzicala bine ritmata, apartinand jazzului clasic;
surdina= accesoriu care se monteaza la pavilionul trompetelor si tromboanelor pentru modificarea sonoritatii;
swing= factor de natura emotionala care rezulta din relatia emisie-perceptie dintre muzician si auditor ca urmare a manierei specifice de tratare a timpului muzical; element vital al muzicii de jazz; swingul depinde de interpret, de stiluri si epoci, fiind conditionat de caracterul si precizia atacului, accentuarea contratimpilor, inflexiunea intonatiei, de frazare etc.;
T
tema= in jazz, melodie de sine statatoare; material melodic si armonic creat sau preluat de la un alt compozitor sau din repertoriul existent, servind ca punct de plecare in creatiile aranjorilor si solistilor;
tempo= viteza de executie a unei piese: slow tempo, medium tempo, fast tempo & up tempo;
ticklers= pianisti ai stilului stride;
Tin Pan Alley= a fost initial numele dat, la New York, Centrului Comercial al compozitorilor americani care, mai ales inainte de lansarea discului si radioului, ba chiar mult timp dupa aceea, a cunoscut epoca sa de glorie; ulterior, sensul denumirii s-a extins incluzand intreaga industrie muzicala pop americana, incepand cu 1880 pana pe la 1950 cand s-a impus muzica rock. Potrivit legendei termenul a fost lansat intre 1900-1903, de ziaristul si compozitorul Monroe Rosenfeld si a fost inspirat de clampanitul pianelor si solourile vocale ce se auzeau din spatele ferestrelor deschise - care dadeau spre West28th Street din NYC- unde se gaseau editurile muzicale; in sensul cel mai bun desemna expresia caracteristica muzicala americana, dar - mai ales in jazz - avea o conotatie peiorativa, fiind sinonim cu productia de masa, lipsita de valoare;
V
vibrafon= instrument de percutie, introdus in jazz in anii '30, de Lionel Hampton, care i-a pus in valoare caracterul ritmic si melodic;
vibrato= artificiu de imbogatire a sonoritatii printr-o usoara si rapida variatie a sunetului;
W
walking bass= bas mobil, maniera de a canta la contrabas caracterizata prin folosirea succesiunii de patrimi, intr-o miscare ascendenta sau descendenta;
wa-wa= surdina; stilul muzicienilor orchestrei lui Duke Ellington;
Posted: Sat Sep 30, 2006 12:57 am
Julian Edwin Adderley ( zis si Cannonball ) ( 1928,Tampa,Florida - 1975,Gary,Indiana ),saxofonist ( s.a,s.t. ),trompetist,clarinetist,flautist si dirijor american de culoare. Studii muzicale la "Dillard High School" ( 1944 - 1948 ) dupa care devine sef al formatiei scolii. In 1955,s-a afirmat ca saxofonist la New York. Impreuna cu fratele sau Nat a condus un cvintet ( 1956 ) devenit in 1959 sextet,avand ca parteneri pe Timmons,Sam Jones,Hayes si Zawinul. Turnee in Europa. In 1958 a facut parte din formatia lui Miles Davis alaturi de Coltrane. Turnee cu Shearing. Influentat initial de Ch.Parker,stilul de interpretare a lui Adderley,extrem de volubil,se situeaza intre cel al lui Bird si cel al lui Willie Smith si Tab Smith. Distinctii : Locul 1 in DB r.poll 1969. Inregistrari cu Sarah Vaughan,Milt Jackson,Miles Davis,Gil Evans,Dorham,Bill Evans si sub nume propriu.
Posted: Sat Sep 30, 2006 2:05 am
BIO : LOUIS ARMSTRONG
Louis Daniel Armstrong ( zis si Pops,Satchmo si Dippermouth ) ( 4 iulie 1900,New Orleans - 6 iulie 1971,New York ),cornetist,trompetist,cantaret si sef de formatie american de culoare. A avut o copilarie grea incercand pe rand diferite meserii ( carutas,laptar,vanzator ambulant,lustragiu ),iar muzica jazz l-a atras de timpuriu. La 7 ani a cantat pe strazile orasului natal cu un cvartet vocal de copii,la 13 ani a studiat cornetul si a condus orchestra scolii de corectie unde fusese internat pentru ca a tras un foc de revolver in noapte de Anul Nou. Debut profesional in orchestra lui Kid Ory ( 1918 ). A cantat cu Marable ( 1919 - 1921 ) pe vasul "Sidney" de pe Mississippi unde a invatat sa citeasca notele. Membru al formatiei "Tuxedo Brass Band",cornetist secund ( 1922 ) in renumita orchestra a lui King Oliver "Creole Jazz Band" de la "Lincoln Gardens",unde tanarul Armstrong obtine o mare popularitate si inregistreaza primul sau solo, "Chimes Blues". In 1924 s-a casatorit cu Lilian Hardin,pianista formatiei. In continuare canta in orchestra Ollie Powers la "Dreamland",Chicago,apoi cu Fletcher Henderson la "Roseland Ballroom" ( N.Y.,sept 1924 - oct 1925 ) obtinand succese din ce in ce mai mari. Inregistreaza intre timp in formatia Clarence Williams alaturi de Bechet ( s.a ) si acompaniind cantarete de blues ca Ma Rainey,Bessie Smith s.a. Reintors la Chicago,canta in formatia sotiei sale "Lil's Dreamland Syncopators" ( oct 1925 ) si apare pe scena teatrului "Vendome" in orchestra Erskine Tate,numarul vocal si trp. al lui Armstrong fiind un veritabil triumf Totodata constituie prima sa formatie de studio "Hot Five" ai inregistreaza sub nume propriu primele discuri devenite celebre. In 1926,a cantat la Sunset Cafe" acompaniat de orchestra Carroll Dickerson,continuand si angajamentul de la teatrul "Vendome"; in 1927,preia conducerea formatiei lui Dickerson,aceasta primind denumirea de "L.A. & his Stompers" ( cu Hines la pian ). Pentru inreg. ii coopteaza in formatia "Hot Five" pe Pete Brigs ( tuba ) si Babby Dodds ( bat.),care devine astfel "Hot Seven". La "Warwick Hall" ( 1928 ) conduce o mica formatie din care au facut parte Hines si Singleton,se reintoarce apoi in orchestra Carroll Dickerson la "Savoy Ballroom" din Chicago. In aceasta perioada este considerat de catre muzicieni si de marele public drept cel mai bun trompetist al generatiei sale,iar incepand din 1929 cariera sa ia o dimensiune internationala. Isi formeaza o noua echipa de inreg. ce se va numi "Louis Armstrong's Hot Five",avand in componenta sa pe Fred Robinson ( trb.).Jimmy Strong (cl.),Mancy Cara (bjo),Singleton (bat.) si Hines (pian),un partener la inaltimea sa. Preia iarasi conducerea formatiei Carroll Dickerson,care devine "Louis Armstrong's Orchestra" si canta la "savoy" din Harlem ( 1929 ),producandu-se si in revista "Hot Chocolates" ( 1929 - 1930 ). Inregistreaza acompaniat de formatia Louis Russell ( 1929 - 1930 ) si "The Cocoanut Groove Orchestra" ( 1930 ). La sfarsitul aceluiasi an este seful formatiei de la "Sebastian Cotton Club" din Hollywood,in care au figurat Lionel Hampton (vb.) si Lawrence Brown (trb.),apoi a recurs in California la serviciile orch. Les Hite. Inapoiat la Chicago in 1931 isi reface grupul si intreprinde turnee in sud pana la New Orleans. Prima aparitie in Europa ( 1932 ),la "Londom Paladium",a constituit un triumf. La N.Y.,il acompaniaza orch. Chick Webb ( 1932 ),apoi alti muzicieni din Chicago. In 1934 concerteaza in mai multe tari din Europa si inregistreaza la Paris cu diverse formatii. In 1935 isi intrerupe activitatea cateva luni pentru a-si menaja si ingriji buzele suprasolicitate. Preia ca solist conducerea orchestrei Luis Russell ( 1935 ),dar inregistreaza si cu grupul coral Lyn Murray ( 1938 ) si cu Jimmy Dorsey,fratii Mills,Bechet ( 1940 ),Waller,face emisiuni de radio etc. In ian. 1944 isi sarbatoreste succesul in primul concert de jazz tinut la "Metropolitan Opera",N.Y.,impreuna cu premiantii concursului revistei "Esquire". Abandonand definitiv orch. mare,Armstrong alcatuieste in 1947 primul sau all stars ( de stil N.O. ),partenerii sai fiind Teagarden (trb.),Bigard (cl.),Dick Cary (pian),Arwell Shaw (c.bas),Catlett (bat.) si Velma Middletone,cu care va da concerte in numeroase orase ale lumii. Pana in 1968 din formatia de all stars al lui Armstrong vor face parte multi muzicieni de valoare printre care : Trummy Young,Glenn (trb.),Edmund Hall,Buster Bailey,Hucko,Eddie Shu (cl.),Hines,Kyle (pian),Mort Herbert (c.bas),Cozy Cole,Barret Deems,Danny Barcelona (bat.),solista vocala Jewell Brown. Dintre numeroasele prezente internationale ale artistului mentionam : Fest. Nisa,Franta ( 1948 ),N.O. ( 1949 ),Newport ( 1957,1958,1960 si 1961 ) si turneele aproape anuale din Europa,Japonia ( 1953 ),Australia ( 1954 ),Ghana ( 1957 si 1960 ),Jamaica ( 1957 ), America Latina ( 1957 ),din nou Europa ( inclusiv tarile socialiste; in Romania,1965,la Bucuresti),Fest. Dixieland in Disneyland ( 1966 ),Antibes ( Franta ),concerte in Anglia ( 1968 - 1969 ) si concertul de la "Madison Square Garden" cu Duke Ellington ( 1970 ). Armstrong a fost un foarte apreciat show-man,precum si actor-muzician. A jucat in 48 de filme dintre care mentionam : "Pennies from Heaven" ( 1936 ),"Cabin The Sky" ( 1942 ),"New Orleans" ( 1946 ),"GLenn Miller Story" ( 1954 ),"The Five Pennies" ( 1959 ),"Louis Armstrong" ( 1962 ),"Hello Dolly" ( 1968 ) etc. Improvizator cu totul exceptional,depasind la distanta de un deceniu arta contemporanilor sai,Armstrong este considerat cea mai mare personalitate a jazzului primei jumatati a secolului XX. In jazzul tuturor timpurilor este considerat ca unul dintre cei mai mari reformatori. Influenta lui s-a extins nu numai asupra tuturor generatiilor de trompetisti,dar si asupra tuturor muzicienilor de jazz in general. Dispunand de o tehnica impecabila in toate registrele instr. si de o facultate deosebita de a parafraza,Armstrong extragea dintr-o tema,adesea banala,numai esentialul,se avanta in variatii ample creind o melodie personala,expresiva,ce depasea cu mult originalul. Solourile sale improvizate,magistral construite,dovedeau o nemarginita fantezie creatoare. Prin accentele sale puternice,prin swing degajat,prin sonoritatea sa calda,stralucitoare si intens vibrata,prin sensibilitatea sa muzicala exceptionala si prin sinceritatea exprimarii,Armstrong era capabil sa transmita auditoriului,mai mult ca oricare jazzman din toate timpurile,intreaga sa emotie artistica. Vocea sa ragusita si voalata caracterizata prin naturalete si printr-o nota de originalitate a contribuit la transmiterea mesajului artistic. Intrebuintand aceeasi maniera ca si la trp.,Armstrong s-a bucurat si in executiile vocale de universala apreciere a marelui public si a criticii. Distinctii: incepand din 1944,Armstrong castiga nenumarate premii anuale ale revistelor de specialitate din America Si Europa printre care concursul stelelor tuturor timpurilor ( Rev. Record Changer 1951, - trp.,voce ) si DB "Hall of Fame".
Inregistrari. Discografia lui Armstrong contine un impresionant numar de inregistrari printre care unele au facut epoca: "West End Blues" si "Basin Street Blues" ( ambele cu Hines,1928 ),"I Can't Give You Anything But Love" ( versiunea 1938 ); de asemenea,albumele:"L.A. Plays W.C. Handy" ( 1954 ),"At Pasadena","At the Crescendo","Ambassador Satch","A Musical Autobiography" s.a. Armstrong a scris o autobiografie : "Viata mea la New Orleans",tradusa si in lb.romana ( Editura muzicala,1966 ).
Louis Daniel Armstrong ( zis si Pops,Satchmo si Dippermouth ) ( 4 iulie 1900,New Orleans - 6 iulie 1971,New York ),cornetist,trompetist,cantaret si sef de formatie american de culoare. A avut o copilarie grea incercand pe rand diferite meserii ( carutas,laptar,vanzator ambulant,lustragiu ),iar muzica jazz l-a atras de timpuriu. La 7 ani a cantat pe strazile orasului natal cu un cvartet vocal de copii,la 13 ani a studiat cornetul si a condus orchestra scolii de corectie unde fusese internat pentru ca a tras un foc de revolver in noapte de Anul Nou. Debut profesional in orchestra lui Kid Ory ( 1918 ). A cantat cu Marable ( 1919 - 1921 ) pe vasul "Sidney" de pe Mississippi unde a invatat sa citeasca notele. Membru al formatiei "Tuxedo Brass Band",cornetist secund ( 1922 ) in renumita orchestra a lui King Oliver "Creole Jazz Band" de la "Lincoln Gardens",unde tanarul Armstrong obtine o mare popularitate si inregistreaza primul sau solo, "Chimes Blues". In 1924 s-a casatorit cu Lilian Hardin,pianista formatiei. In continuare canta in orchestra Ollie Powers la "Dreamland",Chicago,apoi cu Fletcher Henderson la "Roseland Ballroom" ( N.Y.,sept 1924 - oct 1925 ) obtinand succese din ce in ce mai mari. Inregistreaza intre timp in formatia Clarence Williams alaturi de Bechet ( s.a ) si acompaniind cantarete de blues ca Ma Rainey,Bessie Smith s.a. Reintors la Chicago,canta in formatia sotiei sale "Lil's Dreamland Syncopators" ( oct 1925 ) si apare pe scena teatrului "Vendome" in orchestra Erskine Tate,numarul vocal si trp. al lui Armstrong fiind un veritabil triumf Totodata constituie prima sa formatie de studio "Hot Five" ai inregistreaza sub nume propriu primele discuri devenite celebre. In 1926,a cantat la Sunset Cafe" acompaniat de orchestra Carroll Dickerson,continuand si angajamentul de la teatrul "Vendome"; in 1927,preia conducerea formatiei lui Dickerson,aceasta primind denumirea de "L.A. & his Stompers" ( cu Hines la pian ). Pentru inreg. ii coopteaza in formatia "Hot Five" pe Pete Brigs ( tuba ) si Babby Dodds ( bat.),care devine astfel "Hot Seven". La "Warwick Hall" ( 1928 ) conduce o mica formatie din care au facut parte Hines si Singleton,se reintoarce apoi in orchestra Carroll Dickerson la "Savoy Ballroom" din Chicago. In aceasta perioada este considerat de catre muzicieni si de marele public drept cel mai bun trompetist al generatiei sale,iar incepand din 1929 cariera sa ia o dimensiune internationala. Isi formeaza o noua echipa de inreg. ce se va numi "Louis Armstrong's Hot Five",avand in componenta sa pe Fred Robinson ( trb.).Jimmy Strong (cl.),Mancy Cara (bjo),Singleton (bat.) si Hines (pian),un partener la inaltimea sa. Preia iarasi conducerea formatiei Carroll Dickerson,care devine "Louis Armstrong's Orchestra" si canta la "savoy" din Harlem ( 1929 ),producandu-se si in revista "Hot Chocolates" ( 1929 - 1930 ). Inregistreaza acompaniat de formatia Louis Russell ( 1929 - 1930 ) si "The Cocoanut Groove Orchestra" ( 1930 ). La sfarsitul aceluiasi an este seful formatiei de la "Sebastian Cotton Club" din Hollywood,in care au figurat Lionel Hampton (vb.) si Lawrence Brown (trb.),apoi a recurs in California la serviciile orch. Les Hite. Inapoiat la Chicago in 1931 isi reface grupul si intreprinde turnee in sud pana la New Orleans. Prima aparitie in Europa ( 1932 ),la "Londom Paladium",a constituit un triumf. La N.Y.,il acompaniaza orch. Chick Webb ( 1932 ),apoi alti muzicieni din Chicago. In 1934 concerteaza in mai multe tari din Europa si inregistreaza la Paris cu diverse formatii. In 1935 isi intrerupe activitatea cateva luni pentru a-si menaja si ingriji buzele suprasolicitate. Preia ca solist conducerea orchestrei Luis Russell ( 1935 ),dar inregistreaza si cu grupul coral Lyn Murray ( 1938 ) si cu Jimmy Dorsey,fratii Mills,Bechet ( 1940 ),Waller,face emisiuni de radio etc. In ian. 1944 isi sarbatoreste succesul in primul concert de jazz tinut la "Metropolitan Opera",N.Y.,impreuna cu premiantii concursului revistei "Esquire". Abandonand definitiv orch. mare,Armstrong alcatuieste in 1947 primul sau all stars ( de stil N.O. ),partenerii sai fiind Teagarden (trb.),Bigard (cl.),Dick Cary (pian),Arwell Shaw (c.bas),Catlett (bat.) si Velma Middletone,cu care va da concerte in numeroase orase ale lumii. Pana in 1968 din formatia de all stars al lui Armstrong vor face parte multi muzicieni de valoare printre care : Trummy Young,Glenn (trb.),Edmund Hall,Buster Bailey,Hucko,Eddie Shu (cl.),Hines,Kyle (pian),Mort Herbert (c.bas),Cozy Cole,Barret Deems,Danny Barcelona (bat.),solista vocala Jewell Brown. Dintre numeroasele prezente internationale ale artistului mentionam : Fest. Nisa,Franta ( 1948 ),N.O. ( 1949 ),Newport ( 1957,1958,1960 si 1961 ) si turneele aproape anuale din Europa,Japonia ( 1953 ),Australia ( 1954 ),Ghana ( 1957 si 1960 ),Jamaica ( 1957 ), America Latina ( 1957 ),din nou Europa ( inclusiv tarile socialiste; in Romania,1965,la Bucuresti),Fest. Dixieland in Disneyland ( 1966 ),Antibes ( Franta ),concerte in Anglia ( 1968 - 1969 ) si concertul de la "Madison Square Garden" cu Duke Ellington ( 1970 ). Armstrong a fost un foarte apreciat show-man,precum si actor-muzician. A jucat in 48 de filme dintre care mentionam : "Pennies from Heaven" ( 1936 ),"Cabin The Sky" ( 1942 ),"New Orleans" ( 1946 ),"GLenn Miller Story" ( 1954 ),"The Five Pennies" ( 1959 ),"Louis Armstrong" ( 1962 ),"Hello Dolly" ( 1968 ) etc. Improvizator cu totul exceptional,depasind la distanta de un deceniu arta contemporanilor sai,Armstrong este considerat cea mai mare personalitate a jazzului primei jumatati a secolului XX. In jazzul tuturor timpurilor este considerat ca unul dintre cei mai mari reformatori. Influenta lui s-a extins nu numai asupra tuturor generatiilor de trompetisti,dar si asupra tuturor muzicienilor de jazz in general. Dispunand de o tehnica impecabila in toate registrele instr. si de o facultate deosebita de a parafraza,Armstrong extragea dintr-o tema,adesea banala,numai esentialul,se avanta in variatii ample creind o melodie personala,expresiva,ce depasea cu mult originalul. Solourile sale improvizate,magistral construite,dovedeau o nemarginita fantezie creatoare. Prin accentele sale puternice,prin swing degajat,prin sonoritatea sa calda,stralucitoare si intens vibrata,prin sensibilitatea sa muzicala exceptionala si prin sinceritatea exprimarii,Armstrong era capabil sa transmita auditoriului,mai mult ca oricare jazzman din toate timpurile,intreaga sa emotie artistica. Vocea sa ragusita si voalata caracterizata prin naturalete si printr-o nota de originalitate a contribuit la transmiterea mesajului artistic. Intrebuintand aceeasi maniera ca si la trp.,Armstrong s-a bucurat si in executiile vocale de universala apreciere a marelui public si a criticii. Distinctii: incepand din 1944,Armstrong castiga nenumarate premii anuale ale revistelor de specialitate din America Si Europa printre care concursul stelelor tuturor timpurilor ( Rev. Record Changer 1951, - trp.,voce ) si DB "Hall of Fame".
Inregistrari. Discografia lui Armstrong contine un impresionant numar de inregistrari printre care unele au facut epoca: "West End Blues" si "Basin Street Blues" ( ambele cu Hines,1928 ),"I Can't Give You Anything But Love" ( versiunea 1938 ); de asemenea,albumele:"L.A. Plays W.C. Handy" ( 1954 ),"At Pasadena","At the Crescendo","Ambassador Satch","A Musical Autobiography" s.a. Armstrong a scris o autobiografie : "Viata mea la New Orleans",tradusa si in lb.romana ( Editura muzicala,1966 ).
Posted: Sat Sep 30, 2006 7:21 am
Cam offtopic Â?i cu scuzele de rigoare. Caut o pies?? c??ntat?? de Aura Urziceanu, cred c?? este cover Â?i cred Â?i c?? se numeÂ?te "Sweet Lies". Nu sunt sigur?? pentru c?? ?Žmi amintesc doar pasajul ??sta, ??sta ?Žmi tot sun?? ?Žn cap Â?i cred c?? l-am auzit ?Žn recitalul de la Cerb... Eu nu am dec??t un CD mai vechi de-al ei ap??rut la Electrecord aÂ?adar v?? rog, dac?? ave??i piesa despre care vorbesc... 
I would be eternally grateful... Sau dau alt?? pies?? la schimb! lol
P.S Deena, mul??umesc (mai ales) pt dic??ionar!
I would be eternally grateful... Sau dau alt?? pies?? la schimb! lolP.S Deena, mul??umesc (mai ales) pt dic??ionar!
Posted: Sat Sep 30, 2006 3:51 pm
BIO : COUNT BASIE
Basie William ( zis si Bill sau Count ) (n.1904,Red Bank,New Jersey, 1981),pianist,organist,compozitor si dirijor american de culoare.
A studiat pianul cu mama sa,apoi cu Willie Smith,"The Lion" si orga cu Waller.
Dupa ce debuteaza la N.Y. in teatre de comedii muzicale (acompaniind si pe Bessie Smith),se stabileste in 1926 la Kansas City,unde colaboreaza cu formatiile Walter Page (1928),Bennie Moten (1929). Dupa moartea acestuia isi formeaza,cu o parte din muzicienii lui Moten,o orch. mare,cu care castiga o larga popularitate. In 1936,se stabileste la N.Y.,unde face primele inreg. (1937-1939),avand ca solisti pe: Clayton,Edison (trp.),Lester Young,Hershell Evans (sax.),Durham,Benny Morton,Wells (trb.),Rushing si Helen Humes (cantareata); sectia ritmica,compusa din Basie (pian),Freddie Green (g.),Walter Page (c.bas),Jo Jonesc (bat.),nu a fost probabil niciodata intrecuta in swing. Aranjamentele erau facute de Durham,Buster Smith,Mundy si Hershell Evans. Impecabila precizie a executiilor,cu maximum de swing a unor aranjamente simple,bazata pe utilizarea unor riffuri de mare efect,valoarea exceptionala a solistilor au adus curand gloria formatiei care,dupa 1937,rivalizeaza cu aceea a lui Duke Ellington si ajunge de nivel international ocupand un loc important in istoria jazzului. Repertoriul contine in majoritate blues-uri. Stilul de executie adoptat,asa-numitul Kansas City Style,devine stilul Basie (sau clasicismul Basie - Young). Numeroase vedete in devenire s-au afirmat in aceasta orch. Dupa plecarea lui Lester Young (1940) s-au perindat prin formatie saxofonistii Byas,Jacquet,Lucky Thompson,Gonsalve; trompetistii Killian,Emmett Berry,Newman,Clark Terry,trombonistii Dickerson,Jay Jay Johnson,George Matthews. Sectia ritmica a ramas practic neschimbata. Aranjamentele sunt scrise de Buster Harding,Clayton,Gerald Wilson si Earl Warren. In 1950,formatia se reduce la un sextet,din care au facut parte Clark Terry,Grey,De Franco,Rich. In 1951,Basie isi reface orchestra mare,care,cu unele schimbari in componenta,dainuie pana azi. (n.r - 1976). Este mentinut Freddie Green (g.); la bat. se succed: Gus Johnson,Sonny Payne,Bellson si Rufus Jones. Dintre solisti,s-au distins: Newman,Wendel Culley,Thad Jones,Snookie Young,Al. Aarons,Guilbeau,Walace Davenport,Sonny Cohn, si Eldrige (trp.),Coker,Benny Powell,Bill Hughes,Grey,Quentin Jackson si Henderson Chambers (trb.),Eddie Davis,Quinichette,Frank Foster,Wess,Eric Dixon,Billy Mitchell,Bobby Plater,Bud Johnson,Marshall Royal si Charlie Fawlkes (sax.,fl.),Eddie Jones,Norman Keeman, si Buddy Catlett (c.bas),Leon Thomas,Al. Hibler,Ocie Smith si in special Joe Williams (1955-1960) (solisti vocali). Aranjorii Hefti,Wilkins,Albam,Mandel,Frank Foster,Thad Jones,Pierce,Benny Carter,Freddie Green,Quincy Jones si Byers au imbogatit repertoriul si sonoritatea orch. Cu toate inovatiile introduse,in 1957,(noi combinatii de timbre,o mai mare bogatie armonica,solo-uri de fl.,care contrasteaza cu amploarea sonora a ansamblului),orchestratiile raman structural si ritmic simple,in acelasi stil clasic,de opunere a sonoritatilor si dinamicii grupelor de sax. si alamuri,pastrand amprenta perfectiei executiei tehnice cu un swing nemarginit,la care contribuie si sustinerea foarte eficienta a sectiei ritmice. Aranjamentele prevad suficient spatiu pentru solo-uri,al caror stil reflecta si unele inovatii ale deceniului. Basie este si un pianist remarcabil.
A fost influentat de Waller si James P. Johnson. Executia sa se caracterizeaza prin construirea cu un minimum de sunete si cu mare fantezie a unor fraze percutante,ce raspund orch. prin punctari ritmice simple,de mare efect. Mai rar,Basie improvizeaza la o. Incepand din 1954,Basie face regulat turnee in Europa,participa la fest.,inregistreaza si turneaza filme. Distinctii : din 1955,Basie a castigat,in categoria big band,nenumarate premii ale rev. de specialitate,printre care: "All Star's Star" (PB,1959) si DB "Hall of Fame" (1958). Ca pianist,locul 1 (Met. 1942,1943).
Inreg. cu W.Page,Moten si mai ales sub nume propriu.
Basie William ( zis si Bill sau Count ) (n.1904,Red Bank,New Jersey, 1981),pianist,organist,compozitor si dirijor american de culoare.
A studiat pianul cu mama sa,apoi cu Willie Smith,"The Lion" si orga cu Waller.
Dupa ce debuteaza la N.Y. in teatre de comedii muzicale (acompaniind si pe Bessie Smith),se stabileste in 1926 la Kansas City,unde colaboreaza cu formatiile Walter Page (1928),Bennie Moten (1929). Dupa moartea acestuia isi formeaza,cu o parte din muzicienii lui Moten,o orch. mare,cu care castiga o larga popularitate. In 1936,se stabileste la N.Y.,unde face primele inreg. (1937-1939),avand ca solisti pe: Clayton,Edison (trp.),Lester Young,Hershell Evans (sax.),Durham,Benny Morton,Wells (trb.),Rushing si Helen Humes (cantareata); sectia ritmica,compusa din Basie (pian),Freddie Green (g.),Walter Page (c.bas),Jo Jonesc (bat.),nu a fost probabil niciodata intrecuta in swing. Aranjamentele erau facute de Durham,Buster Smith,Mundy si Hershell Evans. Impecabila precizie a executiilor,cu maximum de swing a unor aranjamente simple,bazata pe utilizarea unor riffuri de mare efect,valoarea exceptionala a solistilor au adus curand gloria formatiei care,dupa 1937,rivalizeaza cu aceea a lui Duke Ellington si ajunge de nivel international ocupand un loc important in istoria jazzului. Repertoriul contine in majoritate blues-uri. Stilul de executie adoptat,asa-numitul Kansas City Style,devine stilul Basie (sau clasicismul Basie - Young). Numeroase vedete in devenire s-au afirmat in aceasta orch. Dupa plecarea lui Lester Young (1940) s-au perindat prin formatie saxofonistii Byas,Jacquet,Lucky Thompson,Gonsalve; trompetistii Killian,Emmett Berry,Newman,Clark Terry,trombonistii Dickerson,Jay Jay Johnson,George Matthews. Sectia ritmica a ramas practic neschimbata. Aranjamentele sunt scrise de Buster Harding,Clayton,Gerald Wilson si Earl Warren. In 1950,formatia se reduce la un sextet,din care au facut parte Clark Terry,Grey,De Franco,Rich. In 1951,Basie isi reface orchestra mare,care,cu unele schimbari in componenta,dainuie pana azi. (n.r - 1976). Este mentinut Freddie Green (g.); la bat. se succed: Gus Johnson,Sonny Payne,Bellson si Rufus Jones. Dintre solisti,s-au distins: Newman,Wendel Culley,Thad Jones,Snookie Young,Al. Aarons,Guilbeau,Walace Davenport,Sonny Cohn, si Eldrige (trp.),Coker,Benny Powell,Bill Hughes,Grey,Quentin Jackson si Henderson Chambers (trb.),Eddie Davis,Quinichette,Frank Foster,Wess,Eric Dixon,Billy Mitchell,Bobby Plater,Bud Johnson,Marshall Royal si Charlie Fawlkes (sax.,fl.),Eddie Jones,Norman Keeman, si Buddy Catlett (c.bas),Leon Thomas,Al. Hibler,Ocie Smith si in special Joe Williams (1955-1960) (solisti vocali). Aranjorii Hefti,Wilkins,Albam,Mandel,Frank Foster,Thad Jones,Pierce,Benny Carter,Freddie Green,Quincy Jones si Byers au imbogatit repertoriul si sonoritatea orch. Cu toate inovatiile introduse,in 1957,(noi combinatii de timbre,o mai mare bogatie armonica,solo-uri de fl.,care contrasteaza cu amploarea sonora a ansamblului),orchestratiile raman structural si ritmic simple,in acelasi stil clasic,de opunere a sonoritatilor si dinamicii grupelor de sax. si alamuri,pastrand amprenta perfectiei executiei tehnice cu un swing nemarginit,la care contribuie si sustinerea foarte eficienta a sectiei ritmice. Aranjamentele prevad suficient spatiu pentru solo-uri,al caror stil reflecta si unele inovatii ale deceniului. Basie este si un pianist remarcabil.
A fost influentat de Waller si James P. Johnson. Executia sa se caracterizeaza prin construirea cu un minimum de sunete si cu mare fantezie a unor fraze percutante,ce raspund orch. prin punctari ritmice simple,de mare efect. Mai rar,Basie improvizeaza la o. Incepand din 1954,Basie face regulat turnee in Europa,participa la fest.,inregistreaza si turneaza filme. Distinctii : din 1955,Basie a castigat,in categoria big band,nenumarate premii ale rev. de specialitate,printre care: "All Star's Star" (PB,1959) si DB "Hall of Fame" (1958). Ca pianist,locul 1 (Met. 1942,1943).
Inreg. cu W.Page,Moten si mai ales sub nume propriu.
Posted: Tue Oct 03, 2006 11:09 pm
?n grila TVR Cultural mai reg??sim un nou tronson sub genericul Music Play (luni-vineri, 14.30-15.30), un ciclu saptamanal, dedicat universului muzicii clasice, organizat pe teme. De luni p??n?? joi, de la ora 23.00, sub titlul Musica da Capo, vor fi difuzate capodopere, concerte, spectacole din toate genurile de muzic??. Pentru primele dou?? s??pt??m??ni, sub acest titlu, ve??i urm??ri c??teva episoade despre Istoria Jazz-ului.
Posted: Wed Oct 04, 2006 8:27 pm
sorry ca postez (nush daca s-a discutat sau nu, si nu am timp sa ma uit in urma) despre jazz fest gen bucuresti pe anu' asta .. Jtie careva ? Adica data si locatie, chiar daca a fost spune ti mi ..
Adica data si locatie, chiar daca a fost spune ti mi ..Posted: Wed Oct 04, 2006 8:54 pm
pana in momentul de fata n-a aparut nimic despre Jazz Fest Bucharest 2006
mai asteptam....un octombrie-noiembrie.. cam asa
Oricum veti fi anuntati
mai asteptam....un octombrie-noiembrie.. cam asa
Oricum veti fi anuntati
Posted: Fri Oct 06, 2006 12:38 am
BIO : Charlie Parker
Parker,Charlie Cristopher (zis si Bird sau Yardbird) (1920,Kansas City - 1955,New York),saxofonist (s.a.) american de culoare. La inceput a cantat s.a in orchestra scolii. Debut,la 15 ani,cu Lawrence Lee. Membru al formatiilor Lawrence Keyes (1936),Jay McShann (1937),Harlan Leonard (1938-1939); a cantat si in diverse cabarete din N.Y. (1939). Din nou la jay McShann (N.Y. 1940-1941),cu care a inregistrat primele sale discuri ("Swingmatism","Hootie Blues"). Intre 1942-1944 lucreaza in formatiile Noble Sissle si Earl Hines,unde il intelneste pe Gillespie,Cootie Williams,Andy Kirk,Ben Webster si Eckstine.
In acelasi timp a frecventat in jam sessions,impreuna cu Gillespie,Clarke si Monk,cabaretul "Minton's Play-House",cautand noi mijloace de exprimare,elaborand stilul be-bop. In 1945,membru al cvintetului lui Dizzy Gillespie la "Three Deuces"; a constituit grupul sau cu Miles Davis,Roach,Bud Powell,Curley Rusell. Iarasi cu Gillespie la Hollywood,la "Billy Berg's (1945). Turnee cu JATP (1946). A cantat cu cvintetul sau la "Three Deuces" (1949); inreg cu Garner,cu Miles Davis,cu orch afro-cubana Machito si cu ansambluri de coarde. Si-a refacut cvintetul cu Dorham (trp.) si a intreprins un turneu la Paris (1949). Iarasi cu JATP,apoi turneu in Suedia (1950). Canta ultima oara,la 4 martie 1955,la "Birdland" (cabaretul care ii poarta numele),dar,o saptamana mai tarziu,moare in urma unei crize cardiace. Parker este,impreuna cu Louis Armstrong,cea mai mare personalitate din istoria jazzului si cel mai important pionier si solist al stilului be-bop,care,in 1945,a revolutionat jazzul. Stilul sau se caracteriza prin o sonoritate aproape nevibrata,lipsita de emfaza,punctari ritmice neasteptate,un debit rapid si neregulat,improvizatia parand haotica,intretaiata de pauze,cu multe note subintelese si cu altele puternic accentuate,precum si prin intrebuintarea unei armonizari indraznete,acorduri largite,suprapuse. Repertoriul sau continea teme be-bop si creatii proprii rezultand din transformarea de nerecunoscut a unor teme cunoscute (cu pastrarea tramei armonice originale). Inregistrari cu McShann,Tiny Grimes,Gillespie,Sarah Vaughan,Norvo,Sir Charles Thompson,Gaillard,JATP,Miles Davis,"Metronome All Stars",Johnny Hodges,Benny Carter,"Machito","Quintet of the year" si sub nume propriu.