originile rapului
Moderators: .etalosed, greuceanu
originile rapului
Muzica rap, inventată în Scoţia
NEW MEXICO (MEDIAFAX) - Muzica rap nu a apărut în cartierul Bronx din New York, ci în Scoţia medievală, celţii obişnuind să se tachineze prin versuri insultătoare, care reprezintă de fapt bazele curentului hip-hop din prezent, susţine profesorul Frenc Szasz de la Universitatea New Mexico din SUA, informează The Sun.
Astfel, el susţine că, originar din Scoţia medievală, curentul muzical hip-hop a ajuns în America prin intermediul scoţienilor stăpâni de sclavi şi a fost preluat şi dezvoltat ulterior de tinerii afroamericani, în anii 1970.
"Scoţienii au o lungă tradiţie în privinţa «turnirurilor» verbale intense, adeseori presărate cu vulgarităţi. Seamănă cu muzica inventată de tinerii afroamericani în oraşele din centrul Americii. Ambele culturi acordă satirei o importanţă foarte mare", a remarcat profesorul american.
Szasz a făcut o comparaţie şi între schimburile de versuri insultătoare din barurile scoţiene - intitulate "flyting" - cu duelurile rap, promovate de starul rap Eminem în filmul "8 Mile" (2002).
Profesorul de la Universitatea New Mexico a explicat că aptitudinile folosite în satiră conduc acest "turnir" verbal la cel mai înalt nivel, fiind foarte aproape de agresiunea fizică. "Toate cuvintele sunt usturătoare, iar ridiculizarea adversarului se obţine prin imitare, ironie şi sarcasm".
Szasz a făcut această descoperire în timp ce studia opera poetului scoţian Robert Burns. El a descoperit că scoţienii care au colonizat America au transmis tehnica "flyting" sclavilor de pe plantaţiile lor.
Influenţa scoţiană a mers şi mai departe, deoarece profesorul american susţine că afroamericanii din sudul Statelor Unite, din statul Alabama, au cântat în biserică în limba galeză până în anul 1918. El mai susţine şi că strămoşii legendelor jazzului, precum Dizzy Gillespie, Louis Armstrong şi Charlie Mingus, şi-au primit numele de familie din partea stăpânilor lor scoţieni.
Florin Badescu, Mediafax

-
- The Drunken Master
- Posts: 1964
- Joined: Sat Mar 11, 2006 10:08 am
- Location: Balta Alba Salajeaaaaaaan
- Contact:
peste vreo 10 ani o sa vina alt profesor din asta..si o sa spuna ca isi are originile prin grecia antica...apoi o sa vina altu si o sa spuna e de inventat de sumerieni...apoi ca era de fapt milocul de comunicare a atlantidienilor si s-a pierdut si a fost redescoperit acuma de curand... 

peepee in ya girl's eyebrow
- ShannonTHB
- dimineata verific forumu
- Posts: 746
- Joined: Fri Mar 30, 2007 11:35 am
- Location: Sibiu
- Contact:
-
- funk soul sensation
- Posts: 1393
- Joined: Mon Jul 03, 2006 11:03 pm
- Location: favela
- Contact:
intreabal pe Frenc Szasz ala cui ii apartine/a apartinut Ardealul si o sa iti spuna ca ungurilor...
ungurii au fost primii in Ardeal ( vezi Scotia Medievala in rap) ... dupa mult timp noi,romanii...l-am furat
( vezi Afro Americanii din Bronx in rap) .
...
inca o intrebare...nu stie ala daca purtau armura cand dadeau pe goarna rimele,ca sa fie mai "grele" ?
ungurii au fost primii in Ardeal ( vezi Scotia Medievala in rap) ... dupa mult timp noi,romanii...l-am furat

...
inca o intrebare...nu stie ala daca purtau armura cand dadeau pe goarna rimele,ca sa fie mai "grele" ?

"Rap is like a set-up, a lot of games
A lot of suckas with colorful names
Im so-and-so, I'm this, I'm that
Huh, but they all just wick-wick-wack"
Invatati sa cititi o stire. Articolul (ins special titlul) e evident exagerat, ca doar cu asta se ocupa agentiile de presa, cu intorsul cuvintelor pentru a genera ceva senzational.
Daca dati mai multa importanta citatatelor o sa vedetei ca nenea Szasz nu a spus ca scotienii au inventat hip-hop-ul ci doar ca exista o asemanare si ca e probabil sa-l fi influentat. Si asta mi se pare credibil, istoric pare probabil.
Da' voi, fanaticii hip-hop-ului sigur ca nu puteti accepta asa ceva si spuneti "muie Frenc Szasz"